Cu ploaia in suflet...

Afara ploua, iar eu stau in geam si plou si eu. Cerul gri si posomorat plange... si la fel si eu... Dar oare pentru ce plangem?

Plangem dupa iubire? dupa familie? prietenie? pace? schimbare? vise?... Dupa care dintre aceste adanci rani plangem? Adevarul este ca nu plangem de durerea ce ne-o provoaca, ci de frica de a nu o uita si noi.

Toti incearca sa-si uite durerile, sau sa le ignore... Suntem facuti din durere... Ne negam propria existenta?? Si totusi noi cream durerea constient sau mai putin constient... facem ceea ce suntem meniti sa facem... dar nu mai simtim... am ajuns sa ne negam propriul suflet...

Ati vazut vreodata o mama care naste? Ganditi-va putin... Imagineaza-ti doar o secunda durerea, iar dupa aceea ganditi-va la iubirea ce o urmeaza... flacara aceea nascuta din durere ce continua sa arda in carne vie. Va puteti imagina?...

De cate ori ai fost ranit in viata asta, si de cate ori nu ai iubit si ai iertat dupa aceea? De cate ori ai stat sa savurezi fiecare picatura de durere? Sa sorbi din ea putin cate putin, de fiecare data ranindu-te mai tare.... De cate ori?...

"In viata nu conteaza cat poti sa dai de tare, ci cat de mult poti incasa tu de la ea"... iar daca reusesti sa iei loviturile vietii cu capul sus si cu dragoste in suflet vei reusi sa treci peste orice. Sa ai zambetul pe buze atunci cand viata va fi mai rea cu tine, deoarece oricum "lumea nu se opri in loc pentru durerea ta". Invatati si ganditi oameni!
"Capul plecat sabia il taie, dar asupra capului ridicat sabia nu se ridica"... si cand va spun de cap ridicat, nu vorbesc de tupeu,de nepasare, mandrie, ci de curaj, respect si onoare.

Cand le-ai pierdut pe astea trei viata te va lovi mai crunt decat iti poti imagina... Dar cand ai pierdut iubirea viata te arunca in cel mai negru si mai adanc abis.

Nu va fie frica de viata, luati-o in brate si strangeti-o tare la piept!!!

Ps: S-a oprit ploaia, a iesit soarele, iar eu trebuie sa intru la ore ca am chiulit destul...