Asta-seara sunt un copac...
Sunt un copac intr-un parc... E noapte si parcul e gol... iar in singuratatea asta nu am fost niciodata mai fericit, mai trist, mai iubit si mai plin de iubire. Simt cum trece vantul prin mine, prin esenta mea si o imprastie pretutindeni.
Stau singur si plang razand... ma uit la trunchiul meu si ma vad varuit si cu crengile ciopartite... am ajuns sa fiu un obiect decorativ cu care oricine poate face ce doreste...deoarece sunt un copac, "fara inima si suflet, fara dragoste si caldura"... sunt mai mult un obstacol in calea omului decat un prieten de drum... De ce vor toti sa ma schimbe? Chiar cred oamenii astia ca stiu ce este mai bun pentru mine? De ce ma vor altfel decat ma pot avea? De ce nu imi pot accepta defectele si calitatile?... De ce nu inteleg ca asta sunt eu?... Un copac...
Ma uit si ma intristez... De ce ma forteaza toata lumea sa fiu altceva decat sunt? Iar daca nu sunt acel altceva care il vor ei ma taie...sau imi bat cuie in corp pentru a-si intinde hainele la uscat si celelalte mizerii... Ma uit la trupul meu si ma vad rupt, crapat, cicatrizat din coroana pana la radacini. Pe animale le inteleg... unele depind de mine, la dau hrana, adapost, aer, dau tot ce am mai bun... iar dupa aceea vine omul si nu doar ca ma distruge pe mine, imi distruge sufletul, imi sfarama visele, dar mai distruge si pe toti ceilalti...
Omul acesta mi-a luat familia, mi-a luat prietenii, a distrus pe toata lumea. Rupe si distruge tot ce atinge... si toate pentru a-i fi Lui mai bine... de unde poate sa vina atat rau si atat egoism? Din suflet nu are cum deoarece am vazut sufletul oamenilor... pacat ca oamenii nu isi pot vedea propriile suflete... sa vada ce forma are iubirea, sau pacea, sau puritatea... cred ca mai precis e sa spun ca oamenii isi pot vedea propriile suflete si pe ale celor din jur, dar prefera sa nu priveasca. Decizie care eu, unul, un simplu copac, nu am capacitatea de a o intelege...
Mi-as dori sa pot vorbi cu oamenii... poate m-ar lamurii si pe mine, poate as intelege unde gresesc... Cum de oamenii nu vad valoarea lor decat cand este mult prea tarziu? Eu nu am ochii, nu am gura si nu am urechi, si totusi pot sa vad frumusetea, sa gust iubirea si sa aud viata... Lumea aceasta nu este deloc corecta... dar din moment ce noi ne facem propria realitate... tot vina noastra e. "Am invatat ca sunt persoane care iti pot schimba viata fara macar sa te cunoasca"... dar de cele mai multe ori nu ti-o schimba in bine... Omul nu mai stie ce este bunatatea, ce inseamna sa ii ajuti pe ceilalti...
Pun mai mare pret pe bani, faima, putere, prostie, decat pe iubire, pace, curaj sau gandire... Egoismul din lumea asta depaseste orice masura cunoscuta de mine... as da orice sa vad o schimbare in lume... Dumnezeu chiar i-a parasit pe oameni?... Chiar nu mai avem scapare?...
Gata!!! M-am saturat... trebuie sa fie ceva in lumea asta pentru care merita sa se puna in miscare universul... si cred ca tocmai mi-am dat seama ce este... ar putea fi flacara din inimile noastre? Focul acela etern, foc ce din pacate nu mai este unul... acum este sub forma unor picaturi de lumina, caldura si dragoste... si se afla in inimile tuturor... oare daca reusim sa adunam toate aceste picaturi si le unim din nou se va forma Oul primordial?... Se va naste oare Pasarea Phoenix din cenusa ce este lumea asta?...
Speranta moare ultima... iar eu sunt hotarat sa incerc... nu va fi usor dar decat ce este acum, orice...
Dar in aceasta batalie nu voi reusi singur... Ai vrea sa vii cu mine, sa dam de veste in lume, sa dam de veste ca iubirea accepta provocarea... Haideti cu totii sa pornim, sa eliberam sclavii lacomiei si a minciunii, sa ne recuperam pamantul cald, iarba moale si raurile cristaline, Haideti sa le aratam ce poate face Iubirea pe pamantul asta...
Va acceptam provocarea lasilor, prea mult timp am stat si am fost asupriti de cuvintele voastre false si de rautatea voastra. Si asa raspundem noi celui mai vechi si mai crunt razboi cunoscut...
Bine vs. Rau
Sunt un copac intr-un parc... E noapte si parcul e gol... iar in singuratatea asta nu am fost niciodata mai fericit, mai trist, mai iubit si mai plin de iubire. Simt cum trece vantul prin mine, prin esenta mea si o imprastie pretutindeni.
Stau singur si plang razand... ma uit la trunchiul meu si ma vad varuit si cu crengile ciopartite... am ajuns sa fiu un obiect decorativ cu care oricine poate face ce doreste...deoarece sunt un copac, "fara inima si suflet, fara dragoste si caldura"... sunt mai mult un obstacol in calea omului decat un prieten de drum... De ce vor toti sa ma schimbe? Chiar cred oamenii astia ca stiu ce este mai bun pentru mine? De ce ma vor altfel decat ma pot avea? De ce nu imi pot accepta defectele si calitatile?... De ce nu inteleg ca asta sunt eu?... Un copac...
Ma uit si ma intristez... De ce ma forteaza toata lumea sa fiu altceva decat sunt? Iar daca nu sunt acel altceva care il vor ei ma taie...sau imi bat cuie in corp pentru a-si intinde hainele la uscat si celelalte mizerii... Ma uit la trupul meu si ma vad rupt, crapat, cicatrizat din coroana pana la radacini. Pe animale le inteleg... unele depind de mine, la dau hrana, adapost, aer, dau tot ce am mai bun... iar dupa aceea vine omul si nu doar ca ma distruge pe mine, imi distruge sufletul, imi sfarama visele, dar mai distruge si pe toti ceilalti...
Omul acesta mi-a luat familia, mi-a luat prietenii, a distrus pe toata lumea. Rupe si distruge tot ce atinge... si toate pentru a-i fi Lui mai bine... de unde poate sa vina atat rau si atat egoism? Din suflet nu are cum deoarece am vazut sufletul oamenilor... pacat ca oamenii nu isi pot vedea propriile suflete... sa vada ce forma are iubirea, sau pacea, sau puritatea... cred ca mai precis e sa spun ca oamenii isi pot vedea propriile suflete si pe ale celor din jur, dar prefera sa nu priveasca. Decizie care eu, unul, un simplu copac, nu am capacitatea de a o intelege...
Mi-as dori sa pot vorbi cu oamenii... poate m-ar lamurii si pe mine, poate as intelege unde gresesc... Cum de oamenii nu vad valoarea lor decat cand este mult prea tarziu? Eu nu am ochii, nu am gura si nu am urechi, si totusi pot sa vad frumusetea, sa gust iubirea si sa aud viata... Lumea aceasta nu este deloc corecta... dar din moment ce noi ne facem propria realitate... tot vina noastra e. "Am invatat ca sunt persoane care iti pot schimba viata fara macar sa te cunoasca"... dar de cele mai multe ori nu ti-o schimba in bine... Omul nu mai stie ce este bunatatea, ce inseamna sa ii ajuti pe ceilalti...
Pun mai mare pret pe bani, faima, putere, prostie, decat pe iubire, pace, curaj sau gandire... Egoismul din lumea asta depaseste orice masura cunoscuta de mine... as da orice sa vad o schimbare in lume... Dumnezeu chiar i-a parasit pe oameni?... Chiar nu mai avem scapare?...
Gata!!! M-am saturat... trebuie sa fie ceva in lumea asta pentru care merita sa se puna in miscare universul... si cred ca tocmai mi-am dat seama ce este... ar putea fi flacara din inimile noastre? Focul acela etern, foc ce din pacate nu mai este unul... acum este sub forma unor picaturi de lumina, caldura si dragoste... si se afla in inimile tuturor... oare daca reusim sa adunam toate aceste picaturi si le unim din nou se va forma Oul primordial?... Se va naste oare Pasarea Phoenix din cenusa ce este lumea asta?...
Speranta moare ultima... iar eu sunt hotarat sa incerc... nu va fi usor dar decat ce este acum, orice...
Dar in aceasta batalie nu voi reusi singur... Ai vrea sa vii cu mine, sa dam de veste in lume, sa dam de veste ca iubirea accepta provocarea... Haideti cu totii sa pornim, sa eliberam sclavii lacomiei si a minciunii, sa ne recuperam pamantul cald, iarba moale si raurile cristaline, Haideti sa le aratam ce poate face Iubirea pe pamantul asta...
Va acceptam provocarea lasilor, prea mult timp am stat si am fost asupriti de cuvintele voastre false si de rautatea voastra. Si asa raspundem noi celui mai vechi si mai crunt razboi cunoscut...
Bine vs. Rau
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu