Frunza...

Acum nu demult am primit o lectie foarte importanta... O lectie ce mai mult sau mai putin mi-a schimbat felul de a privi lucrurile... Si aceasta lectie am primit-o de la o frunza...

Mergeam intr-o zi oarecare de iulie pe strada... Si m-am oprit sa stau pe o banca ce era sub o padure de copaci. Asteptam un prieten, si ca orice om ce sta si asteapta... am asteptat... :)

Adia un vant cald si lin... ce se juca atat cu gunoaiele de pe strada, cat si cu copacii ce imi stateau alaturi... am stat si am privit acest mic spectacol ce era atat de muzica usoara cat si de dans... din nefericire eram unicul spectator.

Vantul sufla usor printre frunze, scotand un sunet cat se poate de divin, iar frunzele dansau vesele la atingerile delicate ale vantului... o frunza mai laturalnica imi atrase demult privirea... era de un verde cum nu mai cunoscusem... aceasta...aceasta... fecioara a frunzelor, de o puritate nemaintalnita, de o forma si gingasie cereasca...

M-am apropiat usor de ea... si cu glasul stins si putin tremurat... am intrebat-o daca ar dori sa vina cu mine... sa fie a mea... sa o pot admira si sa o dezvalui lumii intregi :)... Nu am primit raspuns... dar dorinta era mult prea mare... mintea fiindu-mi sufcata... am intins mana... si usor, usor, i-am rupt codita, luand frunza in palma mea.

Multa vreme am stat si am admirat-o... era mult mai catifelata decat imi imaginam, si emana o esenta de frumusete pura... fapt ce nu credeam ca fiind posibil.

A ajuns si prietenul meu, eu nici macar nu ii simtisem prezenta, fiind inca invaluit in mireasma si sentimente. A reusit intr-un final sa ma rupa superficial de aceasta vraja si sa pornim la drum, eu inca tinand in mana cu mare blandete frunza, din cand in cand mangaind-o usor de-a lungul venelor sale mult prea perfecte.

Dupa trei ore de mers si de discutii... am decis sa ii arat si prietenului meu aceasta mica minune ce imi statea cald in palma... dar cand am intors mana, pregatindu-ma sa o dezvalui... frunza era de un verde inchis, suparator, era tare, cu marginile incovoiate spre interior... mireasma disparuse, magia se rupse-se.... frunza murii.

Frumusetea nu apartine nimanui... ea exista.
Frumusetea e libera, in momentul cand incercam sa o capturam, ea dispare, incet, lasand in urma doar o urma de cenusa.
Frumusetea nu cunoaste invidie, nu cunoaste raul... ea cunoaste dragostea.
Frumusetea e in toti si in toate... Dar in tine zace ascunsa adanc o frumusete cum nu s-a mai intalnit pe Pamantul asta...
De ce nu o eliberezi?